Laura Tătulescu: soprana care la 24 de ani era deja la Opera de Stat din Viena

Miercuri 20 iulie, ora 19:30, o veți putea întălni pe soprana Luara Tătulescu, alături de Sînziana Mircea, Giovanni Dinello și Adistu, într-o producție inedită în care instrumentalul se combină cu vocea și vizualul pentru o experiență artistică totală.

Laura Tătulescu, una dintre cele mai aclamate soprane ale scenei internaționale, a absolvit Masteratul la Universitatea de Muzică în 2005: cu dificilul rol Margareta din opera “Faust” de Gounod – susţinut pe scena Operei bucureştene, într-un spectacol rămas în amintirea multor melomani! – şi cu 3 Premii I la Concursurile naţionale “Marţian Negrea”, “Mihail Jora” şi “Concursul de Lied” de la Braşov.

Imediat dupa absolvirea masteratului la Bucuresti, la numai 24 de ani, devenea cea mai tânără membră a prestigiosului Ansamblu de Solişti ai Operei de Stat din Viena (fiind angajata dupa inceperea stagiunii) – susţinând debut după debut în roluri ca: Susanna (Nunta lui Figaro, sub bagheta maestrului Phillipe Jordan), Despina (Cosi fan tutte sub bagheta maestrului Riccardo Muti, ulterior fiind invitată de domnia sa să preia acelasi rol si la Tokyo), Sophie (Werther), Pamina (Flautul fermecat), Musetta (Boema). In stagiunea 2005/2006, a primit singurul premiu “Uli Maerkle” acordat vreodată, pentru cel mai promițător tânăr debutant la Wiener Staatsoper din acel an. În 2009 a devenit solistă la Bayerische Staatsoper unde a interpretat roluri precum: Susanna, Adina, Despina, Zerlina, Musetta, Gretel, rolul titular din L’enfant et les Sortileges (sub bagheta lui Martyn Brabbins), Creusa (Medea din Corinto de Mayr cu Ivor Bolton), Marzelline, Erste Dame, etc… Tot în 2009, devine una dintre cele mai apreciate membre ale Ansamblului de solişti ai Operei de Stat Bavareze (Munchen), o soprană despre ale cărei succese – în special în rolul Susannei (rol interpretat si pe scenele din Viena, Glyndebourne, New York, Berlin, Munchen, Seattle, Budapesta) din spectacolul ” Le Nozze di Figaro” si rolul Despinei (Viena, Munchen, Edinburgh, Amsterdam, Seattle, Lille, Tokyo, Seoul, Hong Kong) din “Cosi fan Tutte” de Mozart presa a vorbit mereu la superlativ.

A creat roluri importante în trei premiere mondiale. Pentru premiera mondială a operei “Make No Noise” de Miroslav Srnka, alaturi de renumitul amsamblu “Ensemble Modern” – a primit mult râvnitul Münchener Festspielpreis – cântăreața anului 2011. De asemenea, a interpretat roluri precum Leonore in premiera mondială a operei Catarsi de Benedikt Brachtel in 2017- in cadrul festivalului de opera de la Munchen și premiera mondială a operei Requiem de Thierry Huillet in 2018 (in cadrul Festivalului de la Sylvanes, Festivalul Pirineos Clasic si Musique en Madiran) care a fost înregistrată ulterior pe disc cu Orchestre de Chambre de Toulouse în 2019.

A avut colaborari importante cu Opera din Los Angeles (Lauretta din Gianni Schicchi, premiera in regia lui Woody Allen – producție care a avut-o ca invitată și la Festivalul de la Spoleto, sub bagheta dirijorului James Conlon), Festivalul de la Glyndebourne, Concertgebouw Amsterdam, Maggio Musicale Fiorentino, Mostly Mozart Festival din New York, Konzerthaus Berlin, MUPA Budapesta, English National Opera (producția Castor et Pollux – care a obținut premiul pentru cea mai bună producție a anului la OLIVIER Awards), Edinburgh, Glasgow, Seattle Opera, Cincinnati Opera, Hong-Kong, Korea National Opera, Santa Fe Opera, Stadttheater Klagenfurt, Lille Opera, Florida Grand Opera, Gewandhaus Leipzig (Debussy – vocal simfonic – James Gaffigan), Münchener Rundfunk (Caplet – Vocal Simfonic), Dialoge Festival la Mozarteum in Salzburg (festival de muzica moderna, fiind oaspetele percutionistului Christoph Sietzen), Atlanta Symphony (Simfonia a II-a de Mahler si Fidelio in concert)  și Jacksonville Symphony – (Mahler – Simfonia a II-a), recital de arii la Rudolfinum în Praga (sub bagheta lui Jakub Hrusa), recitaluri la Carnegie Hall (Weill Hall – la pian Vlad Iftinca), Ateneul Român din București, la Opera din Lille, la Teatro Mayor din Bogota și multe alte recitaluri și concerte. Şi, de asemenea, nu există dirijori sau regizori mari, cu care să nu fi colaborat: Riccardo Muti, Seiji Ozawa, Philippe Jordan, Andris Nelsons, Ivan Fischer, Adam Fischer, Kent Nagano, James Conlon, Marco Armiliato, Renaud Doucet & Andre Barbe, Laurent Pelly, Vera Nemirova, Immo Karaman, Sebastian Weigle, Danielle Gatti, Daniel Oren, Robin Ticciati, James Gaffigan, Corrado Rovaris, Peter Schneider, Constantinos Carydis, Juraj Valcuha, Ivor Bolton, Tomas Hanus și alții.

Repertoriul de-a lungul anilor a fost și este variat mergând de la Rameau, Mozart, Rossini, Poulenc, Debussy, Britten, până la operă contemporană și un vast repertoriu vocal-simfonic și de lied.

Gală de Operetă

În acest sezon estival, la Vară Magică, pe 13 iulie, aveți ocazia de a vă întâlni cu Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian, sub bagheta lui Constantin Grigore, alături de soliști vocali de renume! Cu un program în care veți recunoaște piese celebre de operetă a celor mai cunoscuți compozitori de Viena până la Budapesta, Gala de Operetă promite un concert de mare destindere, relaxare si veselie.

Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” reunește peste 50 de artiști instrumentiști, având în repertoriu creații de operetă și musical, dar și alte genuri muzicale, în funcție de specificul evenimentelor găzduite de Teatru de-a lungul timpului. În istoria celor peste 71 de ani de la înființare, a susținut turnee în țări precum Germania, Israel, Italia, Republica Moldova, Ungaria etc. și a participat la festivaluri naționale și internaționale. Recent, a participat la Best Summer Art Festival Constanța, Festivalul Umorului Constantin Tănase, Promenada Operei- hub cultural, „Bucharest Opera Festival”, Festivalul Internațional „George Enescu”.

Constantin Grigore, dirijorul Orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a beneficiat de îndrumarea unor maeştri recunoscuţi și a participat la diverse cursuri de dirijat, s-a perfectionat printr-un stagiu de asistență la Rundfunk Sinfonieorchester Berlin (2011) și ulterior (2012) la Bayrische Rundfunk și Munchner Philharmoniker, în paralel participând şi la cursurile de fenomenologie susţinute de Konrad von Abel.

Bianca Ionescu Ballo – Prim solist-artist liric, are un palmares impresionant, îmbogățit de numeroasele roluri principale în piese sonore de operetă precum „Mam’zelle Nitouche”, Secretul lui Marco Polo”, „O noapte la Veneția”, „Sânge vienez”, „Liliacul”, „Voievodul țiganilor” și multe altele, roluri ca actriță de film, dar și dirijoare a corului de copii ,,Minisong” / ,,Ministars”. Solista  se bucură de aprecierea publicului și a criticilor atât în România, cât și în strănătate, unde a avut nenumărate turnee.

Daniela Bucșan – Tânără soprană din Republica Moldova, s-a remarcat prin aparițiile recente în spectacolele „O noapte la Veneția”, „Motanul Încălțat” și „Bastien și Bastienne” în cadrul colaborării cu teatrul Opera Comică pentru Copii și „Victoria și al ei husar”, „Povestirile lui Offenbach”, „ O noapte la Veneția, o noapte la Viena”, „Călătorie în lumea filmului”, „Liliacul”, „Dacika”, „Kiss Me Kate”  ca angajată a Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.

Gabriela Daha – A absolvit Liceul de Artă și Academia de Muzică „George Enescu” din București. Activitatea profesională include colaborări cu posturi de radio și de televiziune naționale și internaționale, dar și cu Opera Comică pentru Copii, în prezent fiind angajata Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”. În operetă a dat viață unor personaje ca: Liza din „Contesa Maritza”, Adela din „Liliacul”, Jaqueline din „Suzana”, Cristinel din „Vânzătorul de păsări”, Sikima din „Țara Surâsului” și multe altele.

Florin Ganea – A debutat în 2016 în rolul Endre al-II-lea – „Bank Ban’’ la teatrul Csokonai din Debrecen,  iar în 2018 debutează la Opera Națională București cu rolul Comandorului – „Don Giovanni” și rolul Sarastro – „Flautul Fermecat” în cadrul Studioului Experimental de Operă ”Ludovic Spiess”, precum și Bartolo – “Nunta lui Figaro “ în cadrul festivalului „Hunedoara Lirică.

Mihai Urzicana – Solist al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București, tenorul Mihai Urzicana este  absolvent de master la Universitatea  Națională  de Muzică București, al Seminarului Teologic Ortodox Constanța și al Facultății de Teologie, Secțiile Artă Sacră și Pastorală. Mihai  Urzicana a câștigat numeroase premii naționale și internaționale și se bucură de îndrumarea unor personalități ale artei lirice mondiale, precum:  Liora Maurer și Lucy Arner – Metropolitan Opera New York, baritonul George Petean și regizoarea Sharon Mohar – Les Maîtres Sonneurs – Franța.

George Vîrban – A debutat în 2016 la Teatrul de Operă din Saransk, Rusia, în rolul lui Lensky din Evgheni Onegin de Ceaikovski. Este câștigător a numeroase premii la concursuri vocale, iar din 2013 până în 2015, a câștigat bursa națională „Tinere Talente” a Fundației Regale Margareta a României, cel mai bun program pentru tinerii muzicieni din România. În prezent îl putem întâlni pe scenele din țară, La Teatrul National de Operetă și Muzical București, Opera Națională București, dar și în străinătate, în Germania și Franța.

Alexandru Burcă – Pianist la Teatrul de Operetă și Musical ‘Ion Dacian’ din București, laureat a numeroase concursuri internationale, pentru Alexandru Burcă fiecare vibrație este unică și are propria viață și magie. A susținut concerte la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu etc, dar și în afara granițelor, în țări precum: Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norwegia, Italia, Canada etc.

Un spectacol efervescent, cu un program încântător, concertul din 13 iulie este o excelentă ocazie de relaxare și destindere în miez de vară! Biletele sunt disponibile online prin partenerii bilete.ro și myticket.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, de luni până vineri, între 14:00 – 19:00.

Vă așteptăm cu drag!

Faceți cunoștință cu Adrian Aldea!

Întreaga sa viață este legată de muzică; cum ar spune Liiceanu – și soartă, și destin. S-a născut in 1985, în Ploiești, într-o familie pasionată de muzică care l-a înscris la Școala de Arte Carmen Sylva. A urmat, în ciclul primar cursuri de vioară, iar în gimnaziu a studiat viola. Iar apoi întregul său parcurs a rămas alături de muzica de calitate.

La Facultatea Națională de Muzică din București (cunoscută publicului larg sub numele de Conservator) a urmat secția Pedagogie Muzicală, iar din toate disciplinele studiate, s-a atașat indestructibil de muzica corală.  În perioada studiilor a avut numeroase colaborări cu diferiți artiști și a abordat genuri muzicale variate: pop, folk, latino, rock, operă, muzică religioasă și și-a exersat vocea ca solist cântând diverse cover-uri cu care i-a cucerit inclusiv pe vecini!

„Toate activitățile în care m-am implicat mi-au modelat personalitatea, în sensul că am devenit un om căruia îi place să lucreze în echipă, să interacționeze cât mai mult cu diverși oameni, să fie responsabil și integru, asumat în tot ceea ce fac și să lupt pentru a-mi îndeplini visul de a avea o carieră în muzică.”

Din dorința de a-și face meseria cât mai bine cu putință și de a acumula experiență relevantă, Adrian recunoaște că are tendința de a cere foarte mult de la el însuși, dorindu-și să atingă perfecțiunea, motiv pentru care nu întotdeauna a luat cele mai practice decizii.

„Consider că lucrurile bune nu sunt neapărat cele mai ușoare, iar pentru a reuși să evoluezi, este nevoie să te autoeduci și să depui eforturi consistente!” ne mărturisește Adrian.

În viața de toate zilele, Adrian este tenor în corul Operei Române și mândru tătic a doi băieți minunați. Iubește natura, cărțile bune și orice formă de mișcare. Zilnic merge peste 10 kilometrii pe jos sau cu bicicleta și continuă să își delecteze vecinii cu momentele sale artistice cu diferite genuri de muzică.

În această vară, la fel ca în ultimii 10 ani, Adrian este nelipsit de la Casa de Bilete a Festivalului Internațional Vară Magică. Este acolo să ajute pe oricine are nevoie de informații, detalii sau opinii avizate legate de programul festivalului Vară Magică, de concertele sau soliștii care vor onora scena Ateneului Român în această vară.

Îi mulțumim lui Adrian pentru prezență, dedicare și loialitate!

Festivalul ”Vara Magică” ajuns la cea de-a XI a ediție

Festivalul “Vara magică”, aflat la ediția a XI-a, vă propune 9 concerte de muzică clasică la Ateneul Român, în perioada 6 iulie – 31 august, cu o cadență de un concert pe săptămână, perioadă în care vom trăi împreună emoția și bucuria muzicii de calitate.

  • 11 ediții de festival
  • 9 seri magice
  • 5 concerte extraordinare
  • 10 soliști instrumentiști
  • 9 soliști vocali

Festivalul Internațional “Vară Magică” este unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei și una dintre puținele manifestări de acest gen care aduce în prim-plan capitala României. De la prima ediție, festivalul a depășit 100 de concerte, de calitatea cărora s-au bucurat mai mult de 80.000 de spectatori, sute de mii de ascultători ai programelor radio și telespectatori care au urmărit transmisiunile în direct și înregistrările acestor momente de înaltă ținută artistică.

Dorin Ioniță, inițiatorul și organizatorul Festivalului Vara Magică, s-a străduit să păstreze an de an continuitatea acestui eveniment de vară al bucureștenilor, considerând că: ”Bucureștiul avea nevoie de muzică în perioada de vară, iar Festivalul Vara Magică oferă exact ceea ce definește o capitală europeană:cultura – prin muzică de calitate interpretată de mari artiști, o locație aparte în centrul orașului, elemente de inovație și noutate de la an la an. Website-ul pe care l-am construit are rolul să ne apropie de audiența festivalului nostru, prin informație despre concertele și marii artiști pe care îi avem în festival. Chiar dacă vremurile pe care le trăim sunt provocatoare, avem nevoie de cultură vie, avem nevoie de muzică, de trăiri la un mare nivel, iar acest festival ne aduce emoţia generată de muzica de bună calitate interpretată de mari artiști”.

Ca în fiecare an, în cadrul Festivalului Vara Magică se anunță concerte cu artiști și orchestre de renume la nivel național și internațional.Primul concert din festival va aduce pe scena Ateneului Orchestra Română de Tineret, dirijor: Cristian Mandeal și solist: violonistul Josef Špaček. În concertele următoare vă vor încânta Orchestra Teatrului de Operetă “Ion Dacian”, Dirijor: Constantin Grigore și Soliști: Bianca Ionescu Ballo, Daniela Bucșan, Gabriela Daha, Florin Ganea, Mihai Urzicana, George Vîrban, Alexandru Burcă; pianistă și compozitor Sînziana Mircea, marea soprană Laura Tătulescu cu o producție aparte de muzică electronica și sintetizator realizată alături de Giovanni Dinello, care include proiecții originale de videomapping în interiorul sălii Ateneului realizate de artistul vizual Adistu; New Hope Orchestra, dirijor și solist violoncelistul Octavian Lup, alături de solistul Valentin Șerban, câștigătorul Concursului Internațional George Enescu la vioară; Marele violonist Alexandru Tomescu va susține recitalul cu tema: ”IN THE MOOD FOR LOVE”, fiind acompaniat de pianista Iulia Toma; Ansamblul Cameral al Filarmonicii George Enescu ne va conduce ”Pe aripile valsului”, din Ansamblul Cameral fac parte: Vioară – Rafael Butaru și Natalia Pancec, Violă – Iulia Goiana, Violoncel – Bogdan Popa, Pian – Monica Gemene, Armoniu – Cătălin Răducanu, Flaut – Ioana Bălașa și Clarinet – Alexandru Avramovici; Orchestra de Tineret a Țărilor de Jos dirijată de Alexander Shelley va avea ca soliști pe Coraline Groen la vioară și soprana Laetiția Gerards cu un program de R. Strauss, B. Britten și G. Mahler; Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor și solist Alexander Sitkovestki. Festivalul se va încheia cu Orchestra Națională de Tineret a Franței, având ca dirijor pe Michael Schønwandt și un program romantic de C. Debussy și G. Mahler.

”În fiecare an, Vara este Magică pentru toți cei ce alegem să fim în sală la concerte, dar și pentru toți cei care urmăresc transmisia realizată de partenerii noștri media. Așadar, vă invităm la Festivalul Vara Magică în lunile iulie și august!”, declară dl. Dorin Ioniță.

Programul complet al Festivalului poate fi consultat la varamagica.ro, iar biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Vara Magică sunt disponibile pe www.bilete.ro, precum și, în curând, la alți operatori de bilete online, dar și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până joi, între orele 14:00 şi 19:00.

Vară Magică la București!

Festivalul Internațional de muzică clasică “Vara Magică” continuă în această vară seria evenimentelor culturale deja cunoscute și apreciate pe plan național și internațional. Ediția a XI-a cuprinde 9 concerte, câte unul în fiecare săptămână, care vor avea loc în perioada 6 iulie – 31 august la Sala Mare a Ateneului Român.