Muzica clasică în adevărata sa spendoare

În seara zilei de 17 iulie, se va desfășura o întâlnire memorabilă între două stele ale muzicii clasice românești, ambii artiști fiind recunoscuți și aplaudați pe plan internațional. Publicul va avea privilegiul de a fi martor la un recital de vioară și pian în care excelența tehnică se va împleti armonios cu o profundă expresivitate muzicală, într-un dialog artistic de excepție.

Violononistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea vor prezenta, în premieră în România, programul susținut scene internaționale din Viena, Budapesta, Liubliana, Beijing, New York, Washington în cadrul turneului Remember Enescu. Programul are în centru piese românești înconjurate de alte lucrări dragi lui George Enescu, cum ar fi Meditația de Massenet, Introducere și Rondo capriccioso de Saint-Saens și alte bijuterii muzicale.

Alexandru Tomescu, un violonist de excepție, aduce la viață un univers sonor fascinant cu ajutorul viorii sale Stradivarius. Talentul său muzical, combinat cu măiestria unui instrument legendar, creează o experiență unică pentru fiecare auditoriu.

După ce și-a desăvârșit studiile în Elveția sub îndrumarea lui Tibor Varga și în Statele Unite cu Eduard Schmieder, Tomescu s-a întors în România cu o viziune clară: muzica clasică este un limbaj universal, accesibil și necesar tuturor. Performanțele sale pe marile scene ale lumii, precum Théâtre des Champs Elysées din Paris, Carnegie Hall din New York și Metropolitan Arts Centre din Tokio, sub bagheta unor maeștri precum Valery Gergiev și Kurt Masur, sunt dovada unei cariere internaționale strălucite.

De când a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu în 2007, Tomescu s-a angajat să familiarizeze cât mai mulți români cu sunetul său magnific. Prin concertele sale neîntrerupte, atât în țară cât și în străinătate, Alexandru Tomescu a devenit sinonim cu vioara sa, continuând să inspire și să încânte audiențele cu fiecare apariție.

Angajamentul său de a aduce muzica clasică mai aproape de publicul larg se reflectă și în eforturile sale de a performa în orașe fără filarmonici, unde prezența sa pe afiș garantează bilete epuizate rapid. Tomescu nu se limitează doar la interpretare; el menține un dialog constant cu publicul, explicând adesea semnificația pieselor pe care le cântă și vorbind despre rolul unui artist în societatea contemporană.

Sînziana Mircea este o pianistă de renume internațional, recunoscută pentru virtuozitatea și sensibilitatea sa artistică. Formarea sa profesională a avut loc la instituții de prestigiu, cum ar fi Hochschule für Musik und Tanz Köln din Germania, Accademia Pianistica Internazionale “Incontri col Maestro” din Imola, Italia, și Royal Conservatory of Brussels din Belgia. A studiat sub îndrumarea unor maeștri renumiți, precum Wolfang Manz și Boris Petrushansky, acumulând cunoștințe și tehnici care i-au rafinat interpretările.

Sînziana Mircea a concertat în săli de renume din întreaga lume, inclusiv la Carnegie Hall din New York, Concertgebouw din Amsterdam, Ateneul Român din București și Yamaha Hall din Tokyo. Performanțele sale captivante i-au adus aprecieri din partea criticilor și aplauze entuziaste din partea publicului. Repertoriul său divers include lucrări clasice, romantice și contemporane, reflectând o înțelegere profundă a muzicii și o capacitate de a transmite emoții puternice.

Pe lângă cariera sa solistică, Sînziana este și un fervent promotor al muzicii de cameră, colaborând cu artiști de renume în proiecte diverse. De asemenea, a fost invitată să susțină masterclass-uri și să participe în jurii la competiții internaționale, contribuind la formarea noii generații de pianiști.

Recunoașterea internațională a talentului său este confirmată de numeroasele premii și distincții pe care le-a obținut de-a lungul carierei, fiind de altfel și prima pianistă din România devenită Young Steinway Artist. Sînziana Mircea continuă să inspire și să încânte prin interpretările sale, fiind o ambasadoare a excelenței muzicale și a culturii românești pe scenele internaționale.

Ajuns la cea de-a 13-a ediție, Festivalul Internațional ”Vara Magică”, se desfășoară  în perioada 3 iulie – 21 august, la Ateneul Român din București și include nouă concerte de muzică clasică de cel mai înalt. Biletele sunt disponibile online pe bilete.ro și fizic la Casa de Bilete a Festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 10:00-12:00 și 17.00- 19.00.

Cele patru viori ale lui George Enescu vor răsuna pe scena Ateneului Român în deschiderea Festivalului ”Vara Magică'”

Toate cele patru viori care i-au aparținut compozitorului George Enescu vor fi împreună pe scena Ateneului Român, miercuri, 3 iulie, de la ora 19:30, în concertul care deschide Festivalul Internațional ”Vara Magică”, aflat la cea de-a 13-a ediție.

Concertul, susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra, este o premieră pe scena Ateneului Român, cei care își vor cumpăra bilete având ocazia rară să asculte pe o scenă, în afara Muzeului Național ”George Enescu”, toate cele patru viori ale compozitorul român.

Cele patru instrumente fac parte din categoria tezaur și se află în patrimoniul Muzeul Național George Enescu din București.

Una dintre viori este Guarneri del Gesù, supranumită Catedrala pe care violonistul Gabriel Croitoru cântă de peste 15 ani, două viori Paul Kaul, concepute special de către lutierul francez pentru forma mâinilor compozitorului român, iar cea de-a patra vioară este o vioară italiană, cea mai veche dintre toate, dar și cea mai puțin folosită până acum.

Toate instrumentele cu corzi, cu asemenea vechime, au nevoie ca de aer să fie întrebuințate. Calitățile lor sunt puse în valoare prin cântat. Pentru prima dată le scoatem în afara muzeului George Enescu și mă bucur nespus că le putem nu doar arăta, ci și folosi și asculta, spune violonistul Gabriel Croitoru.

Cei patru violoniști care vor cânta la cele patru instrumente sunt Gabriel Croitoru, pe vioara Guarneri del Gesù, Simina Croitoru, pe Paul Kaul, Iulian Băluțel, Paul Kaul și Paul Răducanu, pe cea de-a patra vioară.

Concertul susținut de Croitoru String Virtuosi Orchestra miercuri, 3 iulie, la Ateneul Român, poartă numele ”Generații”. Nu este un titlu întâmplător, spune violonistul Gabriel Croitoru: ”Fiica fiicei mele va apărea pentru prima dată pe scenă cu o orchestră în spate, ceea ce pentru mine este un mare motiv de bucurie și de mândrie. Dacă până acum am mai văzut pe scenă 2 generații, de tipul tată, fiică/fiu, să vezi 3 generații pe scenă este foarte, foarte rar. Nepoata mea Eva, care acum termină clasa 1, va apărea alături de mama ei (fiica mea), într-un concert de Vivaldi, în care voi avea bucuria să le acompaniez împreună cu Croitoru String Virtuosi Orchestra. Sunt extrem de fericit.

Evenimentul de la Ateneul Român marchează deschiderea Festivalului Internațional ”Vara Magică”. În fiecare seară de miercuri, de la ora 19:30, bucureștenii și turiștii care vor să se delecteze ascultând muzică bună, sunt așteptați la Ateneul Român cu 9 concerte camerale și simfonice, care fac parte din acest festival deja cu tradiție în capitală.

Biletele și abonamentele sunt disponibile online.

Biletele se găsesc și la Casa de Bilete a Ateneului Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până vineri, între orele 10:00-12:00 și 17:00-19:00.

Vara Magică se apropie de final

Festivalul Internațional Vara Magică, anul acesta la a XII-a ediție, se apropie de final. Mai sunt doar două seri de miercuri în care bucureștenii și turiștii aflaţi în această vară fierbinte în capitala României se pot bucura de muzică de calitate în sala cu cea mai bună acustică din mijlocul orașului, Ateneul Român.

Viorile lui Enescu la Ateneul Român!

Pe 2 august, ora 19:30, la Ateneul Român: Recital “De la Mozart la Piazzola” cu Constantin Sandu la pian, Gabriel Croitoru și Simina Croitoru – vioară. Gabriel Croitoru va cânta pe vioara Guarnieri del Gesù – „Catedrala”, fabricată de lutierul cremonez Joseph Guarnerius în anul 1731, iar Simina Croitoru va cânta pe vioara Paul Kaul, creată special pentru George Enescu.